Carmen Ivanov: „Dicția ruginește! Nu faci exerciții, nu vei progresa!”

Sursa foto: Facebook.com

Sursa foto: Facebook.com

A venit de la Reșița în București, în 2001, cu tot cu speranțe și cu accentul de care s-a descotorosit rapid. A lucrat, pe rând, la Radio București, Radio MixFM, Radio România Cultural, până când s-a gândit că ar putea încerca să cunoască și televiziunea. La N24 a profesat ca editor de știri, voice over și prezentator, iar apoi, la Realitatea TV, a ocupat funcțiile de editor de jurnal și senior-editor pe secția de social. După cinci ani, a revenit la prima dragoste – radioul, la City FM. Vocea ei a fost selecționată pentru singurul sintetizator din lume în limba română – Ivona – realizat de o echipă poloneză, care a căutat vocea perfectă pentru acest proiect. Ulterior, sintetizatorul a obținut numeroase premii în străinătate, fiind folosit pentru comunicarea între persoane cu dizabilități sau pentru trimiterea e-mail-urilor audio.

Cu peste 10.000 de ore live în fața microfonului, Carmen Ivanov este autoarea singurului manual de dicție din România. Toate acestea, deși a terminat Facultatea de Drept și un master în Științe Penale.

La Școala de Televiziune „Tudor Vornicu”, din Capitală, Carmen Ivanov le predă tinerilor aspiranți, printre altele, un curs fundamental în cariera de jurnalist. Cu manualul „Șase sași în șase saci” – cartea de căpătâi a cursanților – tinerii o așteaptă cu drag, chiar dacă afară s-a întunecat de ceva vreme. Surpriză însă! Înainte de dicție, „profa” a pregătit un test… de cultură generală! Scurt și la obiect! Cine este vice-prim-ministrul României? Cine este Ministrul Culturii? A câta planetă de la Soare este Pământul? Între ce ani a domnit Ștefan cel Mare?… Nimic pretențios!

Profesorul Carmen Ivanov este, înainte de toate, un exemplu pentru studenți, astfel că ea este cea care dă tonul fiecărui exercițiu, pe care aceștia îl continuă cu creionul în gură, întocmai ca la lecțiile pe care le-am văzut doar prin filme. E răbdătoare și tolerantă, și totuși exigentă. E prietena lor, și totuși nu ezită să le atragă atenția asupra greșelilor și chiar să-i mustre. Cu dascălul Carmen Ivanov la catedră, e frumos și intrigant să înveți.

„Eu am intrat în radio astăzi și a doua zi am fost pe post!”

Sursa foto: Facebook.com

Sursa foto: Facebook.com

Alina-Elena Vasiliu: Ce sau cine v-a îndemnat spre dicție?

Carmen Ivanov: M-a îndemnat un director de radio spre pasiunea asta, pentru că el spunea întruna că am o dicție extraordinar de bună și că Centrul pentru Jurnalism Independent are nevoie de un trainer de dicție. Și, din păcate, nu aveau la vremea aceea. Mie mi-a fost foarte teamă să predau către jurnaliști de radio și de televiziune cursuri de dicție, însă am fost oarecum „obligată”; mi s-a spus vreo trei săptămâni: „Sper că ți-ai pregătit cursul!”. Și am pregătit cursul, am făcut primul curs la Centrul pentru Jurnalism Independent și se pare că a fost un succes, pentru că jurnaliști cu state vechi, cu ani mai mulți de experiență decât mine în radio, mi-au spus că au avut foarte multe de învățat. Asta m-a încurajat foarte tare, pentru că, dacă acel prim curs ar fi fost un dezastru, cred că n-aș mai fi predat niciodată, dar niciodată, dicție.

Ați făcut vreo pregătire în mod deosebit pentru a obține aceste abilități în dicție?

Nativ, probabil, am avut o dicție foarte bună, însă am avut și o mulțime de ore de pregătire, pentru că eu am venit la București din Banat. În Banat, oamenii vorbesc cu un accent, stâlcesc cuvinte. De exemplu, acolo, cafeaua nu este „cafea”, este „cafia”, se spune „curia”, „mergem pe dial”, nicidecum „pe deal”. Evident, a trebuit să mă perfecționez. În momentul în care vii în Capitală, regulile se schimbă și, dacă în Reșița se permitea, la un radio local, să vorbești cu acest accent pentru că nimeni nu sesiza și pentru că toată lumea vorbește așa, în București nu mai merge în felul acesta. Și-atunci, am luat ore de dicție, am fost cursant și mi-am dat seama că pot să îndrept lucrurile foarte ușor. Lăsând accentul la o parte, mi-a plăcut foarte mult să studiez zona asta de vorbire și am citit foarte mult, adică tot ce-am prins în limba română sau în limba engleză, pe zona de vorbire, de pronunție, de volum al vocii, de voice-over.

Ați lucrat foarte mult timp în radio. E vocea de radio un dar de la Dumnezeu sau se poate perfecționa?

Se poate perfecționa! Pentru mine, chiar a fost un dar de la Dumnezeu, pentru că eu am intrat în radio astăzi și a doua zi am fost pe post. Toată lumea a zis „Extraordinar! O voce minunată!”. Însă am cunoscut o grămadă de oameni cărora nu cred că cineva le-ar fi dat o șansă în felul în care au venit ei la primele ore. După ore de pregătire, vocea se poate modifica, atât la fete, cât și la băieți. Nu ai nevoie de mai mult de patru – cinci luni de zile să ajungi dintr-un om simplu, cu o voce comună, la o persoană cu o voce difuzabilă pe radio. Pentru că nu doar vocea contează, mai contează și intonația, contează modul în care pui accentele, contează inflexiunile pe care le folosești atunci când ești la radio. Mai ales la radio, când singura noastră metodă de comunicare este vocea, nu ai imagini, ca la televizor.

„Îmi place foarte mult Teo Trandafir”

Există vreo personalitate din România pe care o apreciați pentru dicția ei?

Da, există! Mie-mi place, de exemplu, foarte mult Teo Trandafir. Are o dicție extraordinar de bună și ține foarte mult să vorbească corect în limba română la televizor. Îmi place și Florin Piersic Jr., care, de asemenea, are o voce frumoasă, are o dicție foarte bună și mi se pare că e unul dintre tinerii actori de admirat.

Și la polul opus?

Sunt foarte multe persoane la polul opus, n-are rost să dăm exemple, pentru că e suficient să deschizi televizorul sau radioul și vei auzi un peltic sau o peltică pe post, sau un sâsâit sau un rârâit. Sunt foarte mulți oameni care habar nu au să vorbească și, cu toate acestea, sunt în locuri în care nu văd de ce sunt.

Sursa foto: Facebook.com

Sursa foto: Facebook.com

Apropo de peltici și rârâiți, sunt acestea defecte inacceptabile în radio și televiziune?

În radio, 100%! În televiziune, să spunem că cei care au o ușoară graseiere ar putea să lucreze pe post de reporter. Reporterul poate avea un mic defect, pentru că îți intră în live pentru 30-40 de secunde. Ca prezentator, însă, să stai și să prezinți o oră de jurnal de știri cu o mulțime de sunete trunchiate, îl înnebunești pe ascultător sau pe privitor, îl faci praf.

Se pot corecta aceste defecte?

Multe dintre ele pot fi corectate, însă, de foarte multe ori, aceste defecte grave au o mare legătură cu conformația feței și cu modul în care oamenii își tratează dantura, cu conformația maxilarului, cu morfologia limbii. De exemplu, sub limbă avem ceea ce se numește în popor „ața limbii”. Dacă ea este prea scurtă sau prea rigidă, vom avea de-a face, de cele mai multe ori, cu un rârâit, acel om care nu îl poate pronunța pe „r”. În principiu, dacă nu și-a rezolvat problema până pe la șapte ani, se mai poate rezolva cumva prin exerciții de dicție, dar mie mi se pare că ar trebui să existe, ca metodă complementară, și o operație mică. Se face în general sub limbă, în așa fel încât această ață a limbii să fie prelungită. Ea este tăiată, iar limba își dă drumul și se poate ajunge ca sunetul „r” să poată fi pronunțat corect, pentru că, de fapt, limba este prea scurtă și nu ajunge în punctul în care trebuie să vibreze.

În cât timp se poate ajunge la o voce perfectă pentru radio sau la o dicție perfectă?

Depinde foarte mult de cât se lucrează individual, de cât timp aloci acestui lucru. Patru – cinci luni, în condițiile în care omul care se pregătește lucrează zilnic. Dacă el lucrează doar la orele de dicție, poate să dureze și doi ani sau și mai mult de-atât. E foarte posibil chiar mai devreme. Și depinde foarte mult de unde pornești cu vocea, pentru că, dacă vocea este foarte praf, evident, îți trebuie mai multe luni. Dacă vocea are câteva calități și trebuie doar lucrat pe pronunție și pe intonație, în două – trei luni reușești să rezolvi. Dar, dacă luăm un caz mediu, de om care are și o voce și o pronunție nelucrate, cu siguranță îți trebuie patru – cinci luni de zile de pregătire, cel puțin. Nu ține doar de profesor, ci și de cel care vrea să-și îmbunătățească dicția, pentru că dicția ruginește. Nu faci exerciții, cu siguranță nu vei progresa, nu-ți vei crea reflexe.

„Procurorul general al României”, „trotuarul rulant” și „liderul rebelilor libieni”

Ce exerciții de dicție le recomandați studenților dumneavoastră?

80% dintre studenții care vin la mine au o singură problemă: nu deschid gura suficient de mare. De lene, în principiu. Și, din această cauză, sunetele ies foarte ciudat, ies trunchiat, cuvintele nu mai ies întregi, ies dezarticulate sau nearticulate, de foarte multe ori se amestecă și spun „l” în loc de „r” și invers. Atunci când au expresii de genul „procurorul general al României” sau „trotuarul rulant” sau „liderul rebelilor libieni”, nu le iese absolut deloc. În aceste condiții, unul dintre exercițiile pe care ar trebui să le facă 100% pentru a-și crea un reflex de a deschide gura mai mare fără să se gândească întruna la asta este un exercițiu pentru diftongul „oa” și, în general, exercițiile pentru vocale, pentru că, dacă vocalele sunt spuse corect, și consoanele se vor auzi corect. Este foarte greu să mai greșești un cuvânt, dacă pronunți corect vocalele. E drept că și o adunătură de vocale poate să-ți dea bătăi de cap, cum se întâmplă în „Uniunea Europeană”. Dacă nu ești atent, s-ar putea să-ți iasă tot felul de variante stâlcite. Adică nu doar multe consoane la un loc pot avea un efect negativ asupra vorbirii, ci și multe vocale. Dar, dacă pronunțăm vocalele în mod corect, cu siguranță consoanele vor avea cum să iasă, cum să fie pronunțate în mod firesc.

Sursa foto: Facebook.com

Sursa foto: Facebook.com

Ați spus că ați cunoscut persoane care au avut o evoluție remarcabilă și care, ulterior, au intrat pe post, cu o dicție aproape perfectă sau chiar perfectă. Vă vine acum vreun nume în minte?

Da, sunt mai multe persoane. De exemplu, îmi vine în minte, evident, colegul meu de emisiune, Mihai Crăciun, care a venit la Școala de Televiziune. El nu avea nici un fel de treabă cu jurnalismul înainte. A venit să învețe televiziune. Iată că a ajuns în radio! A făcut și câteva emisiuni de televiziune, dar, în clipa de față, face o emisiune pe Radio Guerrilla, iar dicția sa nu era una dintre cele mai strălucite. Nici vocea nu suna extraordinar! A fost nevoie de vreo opt luni de zile de pregătire, însă acest coleg al meu chiar s-a pregătit și a făcut exerciții zilnic, pentru că a știut exact ce-și dorește: să prezinte o emisiune. Iată că a ajuns să facă treaba asta!

Dacă pentru pronunție sunt exerciții speciale, pentru voce ce trebuie făcut?

Sunt exerciții și pentru voce. În primul rând, trebuie să învățăm să citim cu voce tare. Sunt exerciții de intonație, exerciții prin care învățăm cum să punem accentele, exerciții pentru volumul vocii, care ne permit să mărim volumul vocii, să-l scădem, în așa fel încât vocea să sune într-un mod aparte atunci când suntem pe radio, în funcție de ce avem de spus. Dicție nu înseamnă numai pronunție, înseamnă toată suma asta de elemente care se fac în timpul cursurilor de dicție. Toată lumea, când spune „dicție”, se gândește la pronunție. Nu e corect! Avem ritmul cu care citim, avem volumul vocii, intonația, accentele, modul în care punem accentele, dificultăți de articulație… Spre exemplu, și modul în care respirăm poate afecta modul în care vorbim și mai ales pe radio se aude foarte urât. Dacă nu știi să respiri și ajungi să spui o frază foarte lungă, e destul de neplăcut, pentru că rupi mesajul, îl trunchiezi, iar telespectatorul va fi mai degrabă contrariat de modul în care ai prestat în ziua aceea la radio sau la televizor, și nu va mai fi atent la mesajul pe care îl livrezi, în speță știrea sau informația pe care tu vreo să i-o dai.

„Șase sași în șase saci”

Aveți cunoștințe despre o istorie a dicției în România?

Sursa foto: Facebook.com

Sursa foto: Facebook.com

Din păcate, nu există o istorie a dicției în România. Dicția s-a făcut foarte mult după ureche. Eu am încercat să adun toate materialele posibile pe care am reușit să pun mâna, de la modul în care se antrenează actorii, până la documente de specialitate din medicina dentară, pentru că e foarte important să știi și care este morfologia feței, morfologia maxilarului, cum trebuie să fie așezați dinții ca să ai o dicție bună și, dacă nu sunt așezați corect, ce trebuie să faci pentru a reuși să faci setul de exerciții corect pentru omul care are o problemă. Am încercat să strâng toate aceste informații într-o carte, care se numește „Șase sași în șase saci” și care este, de fapt, singurul manual de dicție din România. Se adresează atât jurnaliștilor, cât și oamenilor care sunt vorbitori în public sau care, pur și simplu, au nevoie să vorbească, nu trebuie neapărat să țină discursuri în fața mulțimilor. La cursurile mele, au fost de la preoți – care, totuși, vorbesc în public, pentru că au enoriași – la profesori, manageri, oameni de PR, avocați, politicieni și, evident, o foarte mare masă de jurnaliști – consacrați și neconsacrați.

Cum v-a venit ideea să fiți dumneavoastră prima autoare a unui manual de dicție în România?

A fost foarte simplu! Eu am ținut cursuri ani de zile și toate materialele de pe care studenții mei au învățat erau printate și-și pierdeau foile și înnebuneam căutându-le… Erau pe capitole și-mi spuneau: „Am pierdut capitolul 3, îmi mai trebuie încă un print!”. Am zis că va trebui să fac ceva în așa fel încât, dacă se pierde ceva, se pierde întreaga carte, nu un capitol sau o foaie dintr-un capitol. Plus că toată lumea îmi spunea „Am nevoie de un suport de curs!” și ăsta a fost suportul de curs, acest manual. Poate fi folosit și individual, adică dacă cineva simte că poate să muncească și singur, fără îndrumător – deși totdeauna eu voi recomanda să muncească cu îndrumător – poate s-o facă și de pe manual, pentru că acolo nu am pus doar exerciții de dicție, ci și metoda în care le poți executa, adică am dat și un pic de teorie.

Cât timp ați lucrat la carte?

Cam patru ani de zile, însă ea a fost scrisă în ultimele șase luni. Eu am adunat materiale aproape patru ani de zile, însă, din momentul în care am început să scriu efectiv la ea, a durat șase luni. Dar aveam deja materialele pregătite.

De unde poate fi achiziționat manualul?

De pe dictie.ro. Este site-ul – resursă, acolo găsești o mulțime de exerciții la liber, adică nu trebuie să plătești pentru ele sau să dai like-uri ca să poți să ai acces. Tot acolo, există și o secțiune unde poți să te duci și să comanzi acest manual.

De unde pot primi cei interesați sfaturi de dicție de la dumneavoastră?

În principiu, de pe site-ul dictie.ro. Acolo sunt postate o mulțime de articole despre cum să vorbim corect, despre cum să ne ajustăm volumul vocii, despre tot ce înseamnă public speaking. Sunt o mulțime de sfaturi despre emoții, despre gestionarea emoțiilor… Am încercat să scriu în așa fel încât oamenii să poată să găsească, chiar dacă nu au cumpărat cartea, un mic sprijin pe zona de care ei sunt interesați, adică dicție, public speaking și așa mai departe.

Sursa foto: Facebook.com

Sursa foto: Facebook.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s