„Din Rusia, cu drag”, pe 29 mai, la Muzeul Țăranului Român

Sursa foto: Geo Vișan

Sursa foto: Geo Vișan

Tu ce ai face ca să scapi de datorii?

Alma este profesoară de franceză, iar Damian este compozitor de jingle-uri publicitare. Amândoi au rămas, însă, fără locuri de muncă și se află pe punctul de a fi dați afară din apartamentul în care locuiesc cu chirie. Norocul lor vine printr-o mătușă foarte bogată din Rusia, care sosește în vizită la ei, pentru o săptămână. În mintea celor doi, se conturează ideea unei moșteniri, prin testament, dar, când lucrurile par aproape rezolvate, totul se schimbă radical și pe neașteptate.

Comedia „Din Rusia, cu drag”, de Geo Vișan, se joacă în premieră pe 29 mai, la ora 20.00, la Noul Cinematograf al Regizorului Român, în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român, Studioul Horia Bernea. Textul și regia spectacolului sunt semnate de Geo Vișan, actor care face parte, de altfel, din distribuție, alături de Dana Porlogea și Veronica Pisică.

Sursa foto: Geo Vișan

Sursa foto: Geo Vișan

„Piesa „Din Rusia, cu drag” abundă în situații comice, punând, în același timp, o oglindă virtuală în fața spectatorului. Răsturnările de situație, replicile savuroase și jocul actoricesc mențin viu amuzamentul publicului pe întreaga durată a spectacolului”, spune regizorul Geo Vișan.

Actor și cofondator al Companiei de Teatru Ingenuo, Geo Vișan a interpretat, de-a lungul vremii, peste 90 de roluri, atât în piese destinate publicului adult, cât și în spectacole pentru copii. Cea mai îndelungată perioadă a petrecut-o pe scena Teatrului „Tudor Vianu”, din Giurgiu, unde a jucat vreme de opt ani.

Înființată în 2012, Compania de Teatru Ingenuo (www.ingenuo.ro) se adresează atât publicului matur – prin spectacole ce au la bază texte originale, umor fin, idei ce inspiră, cât și copiilor, prin piese interactive cu muzică live, în care se prezintă povești noi, cu învățăminte.

Organizatorii evenimentului transmit că biletele pentru participarea la spectacolul „Din Rusia, cu drag” pot fi rezervate la adresa rezervari@ingenuo.ro și urmează a fi ridicate în seara evenimentului.

1

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;„Din Rusia, cu drag”, pe 29 mai, la Muzeul Țăranului Român&8221;

  1. Pingback: Geo Vișan: „M-am trezit, greșind ușa, pe scenă!” | Alina-Elena Vasiliu

  2. Pingback: „Distanța dintre pași” – invitație la Cafeneaua de pe Pod | Alina-Elena Vasiliu

  3. Pingback: Geo Vișan: „În distanța dintre pașii noștri și ai Celorlalți, putem căuta apropierea sau depărtarea” | Alina-Elena Vasiliu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s