Geo Vișan: „M-am trezit, greșind ușa, pe scenă!”

Foto: Facebook

Foto: Facebook

Pe scenă, Geo Vișan nu-și dă voie să fie el însuși. Întruchipează personajul pe care-l interpretează cu atâta convingere, încât Geo – cel pe care-l cunosc prietenii – dispare cu desăvârșire și nu mai apare decât după căderea cortinei, obosit, dar atât de nerăbdător să soarbă din aplauzele publicului.

Geo Vișan este cântăreț, fotograf, actor, scriitor și regizor. Le combină pe toate cu succes și pune în toate aceeași pasiune. A cochetat chiar și cu jurnalismul, dar mărturisește că, pentru el, tot „Teatrul înseamnă Acasă”. Conduce o companie de teatru – Ingenuo – în care investește toată viața lui și, dacă s-ar putea, chiar mai mult de atât. Face teatru pentru copii, dar și pentru adulți, iar în piesele în care joacă, aduce, de câte ori este posibil, muzica live. Cu o chitară primită cadou, în urmă cu 17 ani, chiar de la tatăl său.

L-am văzut pe Geo în premiera spectacolului „Din Rusia, cu drag”, de pe 29 mai, la Muzeul Țăranului Român. Mă așteptam la o comedie rezonabilă, din care să transpară, poate, mici greșeli și emoții, mai ales că se afla la prima experiență în calitate de regizor. Nici acum nu știu cum să descriu mai bine spectacolul din acea seară. Odată, pentru că a întrecut toate așteptările, și apoi, pentru că a reușit să ne facă să râdem cum n-o mai făcusem niciodată la teatru, și foarte rar în afara lui. Totul – dar absolut totul! – s-a înscris onorabil într-un spectacol de bun-gust, la care publicul a arătat că poate să râdă și la glume decente, fără aluzii jenante.

De vorbă cu Geo Vișan, teatrul pare mai accesibil, păstrându-și, totuși, o aură intangibilă.

 

Foto: Facebook

Foto: Facebook

Alina-Elena Vasiliu: Ești un artist multi-talentat. Ce te pasionează cel mai mult dintre toate lucrurile pe care le faci?

Geo Vișan: Întotdeauna am simțit că actoria mă definește cel mai bine. E adevărat că sunt cu atât mai fericit de fiecare dată când reușesc să aduc pe scenă și chitara, există atunci momente când granița dintre actor și cântăreț dispare, cele două devin interconectate. De chitară mă leagă o relație aparte. Am crescut cu ea în casă, tatăl meu cânta. De altfel, chitara pe care o folosesc în spectacole este cea pe care el mi-a cumpărat-o, în urmă cu 17 ani.

Cum a început pasiunea ta pentru teatru?

Aveam 15 ani, când am ajuns întâmplător pe scena Teatrului Valah. Urma să ținem, într-una din sălile teatrului, o repetiție pentru Balul Bobocilor. Am ajuns cu ceva timp înaintea celorlalți. M-am trezit, greșind ușa, pe scenă. Ce îmi amintesc clar este mirosul! Mirosul de butaforie, combinat cu cel al scândurii de scenă. Apoi, sala cu luminile stinse mi s-a părut a fi ceva ca un halou, întunericul ei era ca un magnet. Decorul montat, așteptând spectacolul din seara aceea, era simplu: un felinar, o masă și două scaune din fier forjat. Nu pot spune exact ce s-a întâmplat atunci, însă a existat un declic: am văzut acolo o lume în miniatură. O lume în care poți trăi preț de o oră jumate, fiind altcineva.  Câteva zile mai târziu mă înscriam la cursul de actorie al Școlii Populare de Arte Giurgiu.

Ai un blog – „Gânduri din colțul camerei”. Ce vrei să transmiți prin postările de acolo?

Este un loc-martor al multor momente ce țin de drumul meu, destul de sinuos. Blogul meu, scrierile, fotografiile de acolo, sunt ca niște spectatori pasivi, dar obiectivi, sunt ca acel jurnal pe care îl ții cu speranța ascunsă de a fi găsit. 

„Nimic nu mă umple mai mult de febră interioară ca teatrul”

Cum s-a născut ideea înființării Companiei de Teatru Ingenuo?

Foto: Facebook

Foto: Facebook

Înainte de a-ți spune asta, trebuie să menționez un fapt preliminar: a existat o perioadă, de 5 ani (2007-2012), când am activat într-un alt domeniu, mai exact jurnalism. A fost un interval în care teatrul a trecut în plan secund, dar fără a-i întoarce spatele. Continuam să înregistrez pentru un  site de teatru radiofonic, eram invitat la unele lecturi în public, etc. Însă, în tot acest timp, s-a acumulat în mine nevoia teribilă de a reveni pe scenă. Am interpretat asta destul de confuz de multe ori, era ca un dor latent, care mă consuma. Existau răbufniri pe care nu le înțelegeam.

Abia după ce am cunoscut-o pe Mirela Zivari, o foarte bună prietenă, lucrurile mi-au devenit limpezi. Vorbind cu ea și cu Alexandra, prietena mea, am realizat că nimic nu mă umple mai mult de febră interioară ca teatrul. A fost suficient ca Mirela să-mi sugereze să pornesc un spectacol pentru copii: totul a revenit cu o forță înzecită. La scurt timp după acel spectacol, am pornit Compania de Teatru Ingenuo.

Scrii textele spectacolelor pentru copii, pe care le susții prin Compania Ingenuo. Ce încerci să surprinzi în textele tale, ca să le atragi atenția celor mici?

Publicul format din cei mici a fost mereu o provocare, pe care am acceptat-o cu zâmbetul pe buze. Dacă nu vii în fața lor cu magia unei povești, îi pierzi în foarte scurt timp. De asemenea, copiii miros de la o poștă neadevărul, simt actorul care nu crede în ceea ce se întâmplă pe scenă. Piesele pe care le-am scris și montat pentru copii au foarte mult din parfumul copilăriei mele, când aventura se întâmplă, fie visând cu ochii larg deschiși, fie în curte, pe stradă, cu genunchii juliți, departe de tablete și Internet. Există, ca în toate basmele, eroi ce trec prin încercări grele, aventuri în care copiii sunt luați ca parte din poveste. Atenție: parte din poveste, deci personaj, nu doar ca simpli spectatori! Vrăjitoarea e învinsă cu ajutorul lor, zmeul e răpus, pentru că ei l-au ajutat pe prinț. La capătul tuturor întâmplărilor, există o morală. De fiecare dată când scriu sau montez o piesă pentru copii, îmi amintesc cuvintele Maestrului Ion Luchian: „Voi, colegi ai mei, ce jucați în fața copiilor astăzi, aveți grijă! Ei sunt publicul de mâine…” E, așadar, o lume de basm, dar care  vine totodată și cu o anumită responsabilitate.

Foto: Facebook

Foto: Facebook

„Din Rusia, cu drag” – o bornă kilometrică în drumul actoriei

Pe 29 mai, la Muzeul Național al Țăranului Român, a avut loc premiera piesei „Din Rusia, cu drag”, la realizarea căreia ai contribuit cu textul, regia și jocul actoricesc (toate – formidabile, din punctul meu de vedere!). Cine sau ce te-a inspirat să scrii piesa „Din Rusia, cu drag”?

Foto: Facebook

Foto: Facebook

Mulțumesc frumos pentru apreciere! Azi, e suficient să privești puțin în jur, pentru a vedea că există cupluri de tineri cu mari probleme financiare, facturile sfârșitului de lună și chiria multora dintre ei sunt suficiente pentru a-i face să viseze la o moștenire. La conturarea intrigii, a contribuit foarte mult Alexandra, prietena mea. Visul unei moșteniri miraculoase, întâmplătoare, a pornit mai mult ca o glumă, într-o dimineață, la un ceai. Râsul s-a transformat rapid în seriozitate, atunci când mi-am dat seama că ideea poate fi vena principală a unei comedii.  Așa s-a născut schița piesei, din care ulterior am ramificat. Vreau să precizez că a fost prima mea experiență în ceea ce privește regia unui spectacol pentru adulți.

Cum ai primit reacția publicului? Te-a mulțumit?

Seara premierei a fost una dintre cele mai frumoase seri pe care le-am trăit. A venit să compenseze multe zbateri, ce țin mai mult de viață, de culise. Reacțiile publicului, aplauzele la scenă deschisă, spontaneitatea, sinceritatea care se revarsă din sală, toate mi-au adus multă bucurie. S-a întâmplat acolo o confirmare, o „bornă kilometrică” foarte importantă în drumul meu.

Foto: Facebook

Foto: Facebook

„Teatrul înseamnă Acasă, pentru mine!”

În ce măsură textele pe care le scrii oglindesc propria ta personalitate, propria experiență de viață?

Foto: Facebook

Foto: Facebook

Departe de a risca să fiu considerat narcisist, îți spun că procentul autobiografic este foarte mare. Dar asta o fac din rațiuni lesne de înțeles: despre ale cui trăiri și întâmplări să scriu, dacă nu despre ale mele? Ale cui sentimente le știu cel mai bine? Ale mele. La toate astea, adaug magicul „dacă”. Dacă s-ar întâmpla asta, eu cum aș reacționa? Și iată că ai o idee, un unghi. Dar totul cu grijă, pentru a evita repetabilitatea. Ca și condimente importante, adaug reacții ale unor caractere întâlnite de-a lungul timpului. Dumnezeu mi-a dat, din fericire, o memorie foarte bună. Țin minte foarte multe lucruri și oameni. Ăsta poate fi și un minus în multe cazuri, dar nu și în cel al scrisului.

Te vezi făcând cu totul altceva decât ceea ce faci acum? Crezi că ai putea pune atât de multă pasiune și într-un alt domeniu?

Nu, în niciun caz. Acum doi ani, am înțeles că Teatrul înseamnă Acasă, pentru mine.

La ce proiecte lucrezi acum?

Mă voi limita să-ți spun că lucrez la încă o comedie, o piesă cu o distribuție specială, sunt oameni la care țin foarte mult. Cel de-al doilea proiect pe care îl duc în paralel este o premieră în sine pentru mine, întrucât îmbină, în egală măsură, teatrul, cu dansul și muzica live. Ambele au premiera în toamnă, în ambele cazuri semnez atât textul, cât și regia. Nu vreau să spun mai multe deocamdată, au existat prea multe dăți în viața mea când gândul, odată verbalizat, și-a pierdut din aripi. În orice caz, vei fi invitata mea!

 

Foto: Facebook

Foto: Facebook

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Geo Vișan: „M-am trezit, greșind ușa, pe scenă!”&8221;

  1. Pingback: „Distanța dintre pași” – invitație la Cafeneaua de pe Pod | Alina-Elena Vasiliu

  2. Pingback: Geo Vișan: „În distanța dintre pașii noștri și ai Celorlalți, putem căuta apropierea sau depărtarea” | Alina-Elena Vasiliu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s