Alina Ene: „Oricât de absurd ar părea, îmi doresc să călătoresc pe bicicletă!”

Foto: Facebook

Foto: Facebook

Povestea Alinei Ene este cunoscută deja de mulți români, care o apreciază pentru curaj și pentru ambiție. A răsturnat prejudecățile și a convins o lume întreagă de ce poate fi în stare o femeie, dacă-și dorește să ajungă fie și la capătul pământului. Alina își propusese să călătorească singură pe bicicletă, iar pentru asta a găsit un motiv întemeiat care i-a alimentat determinarea: o bursă de studii la o universitate de prestigiu din Indonezia – Sekolah Tinggi Seni Indonesia (STSI or Indonezian College of Art). La două zile după ce a aflat că a fost admisă, s-a urcat pe bicicleta ei – botezată „Nelu”, după numele tatălui ei – și a plecat din Focșani, cu direcția Jakarta.

Pentru o scurtă perioadă, traversând Iranul, a găsit și o companie de drum – pe tânărul Daan, dar drumurile lor s-au despărțit în scurtă vreme, pentru că Alina se descurcă mai bine pe cont propriu. Astfel, după aproape o sută de zile de călătorit – cu bicicleta, avionul și vaporul – tânăra de 28 de ani a ajuns la Jakarta. Toată aventura ei a fost urmărită de prieteni pe blogul www.artsywheels.ro, dar și pe pagina personală de Facebook, unde Alina este activă. Acum, focșăneanca nu exclude posibilitatea unei alte „nebunii” de acest gen.

Alina-Elena Vasiliu: Cum ai hotărât să pleci pe bicicletă până în Indonezia, în loc să iei avionul?

Alina Ene: Bursa Darmasiswa, acordată de statul indonezian, a fost mai mult un pretext. Am aplicat în ianuarie pentru bursa Darmasiswa, iar rezultatul l-am primit cu vreo două zile înainte de plecare. Știam că vreau să pornesc în lume pe bicicletă, dar aveam nevoie de o direcție. În decembrie am găzduit un cicloturist rus, pornit doar de câteva luni în lume, fără nici un fel de experiență anterioară. Atunci am acceptat, față de mine în primul rând, faptul că, oricât de absurd ar părea, îmi doresc să călătoresc pe bicicletă. Experiența celor trei luni pe drum sper să fie un exercițiu, un preambul pentru ceva mai amplu.

Foto: Facebook

Foto: Facebook

Cum au reacționat prietenii, mama, când au aflat ce ți-ai propus să faci?

Nici unul nu a încercat să mă facă să mă răzgândesc. Dimpotrivă, fiecare m-a ajutat cum a putut. Așa că, după vreo patru luni, am pornit doar eu și Nelu – bicicleta – înspre Indonezia.

Știu că ți-ai amânat plecarea cu câteva zile. Te-ai gândit vreodată să dai înapoi?

N-am avut o dată fixă pentru plecare. Fiind prima experiență de genul acesta, am estimat perioada când aveam să pornesc. Când am anunțat o dată, mă așteptam s-o amân, dar am făcut anunțul ca să cresc presiunea și să mă mișc mai repede. Chiar înainte de plecare am avut niște probleme legate de portbagajul bicicletei, apoi mi s-a stricat laptopul și încă nu finalizasem blogul. M-am întrebat dacă n-or fi semne că mai bine ar fi să stau acasă, dar la fel de bine puteau fi teste ale voinței. Plecarea a fost organizată destul de în grabă. Nu aveam nimic ca echipament, decât bicicleta, pe care oricum am schimbat-o în proporție de 75%. Așa că e normal ca marja de neprevăzut să fie mare. Ar fi trebuit să fac un drum de câteva zile prin țară, cu tot echipamentul, ca să mă testez pe mine, bicicleta, dar am renunțat, din lipsă de timp și de răbdare.

Foto: Facebook

Foto: Facebook

„Peste tot m-am simțit acasă

Și… ai plecat! Care a fost atmosfera acasă, în ziua plecării?

Și… am plecat, de una singură, fără alai. Am evitat să anunț exact ora și locul plecării. Poate ar fi fost doritori să mă însoțească, dar n-am vrut. Poate fiindcă, până și în ziua plecării, am simțit că există un minimum de posibilitate să fac cale întoarsă și n-aș fi vrut public într-o asemenea situație. Așa că poze cu plecarea n-am decât de la o prietenă, Cristina. De la familie și prietenii apropiați, îmi luasem la revedere cu o săptămână înainte, fiind toți în București, unde am locuit și eu pentru nouă ani și de unde mă mutasem înapoi în Focșani cu câteva luni înainte de plecare.

Cât ai mers cu bicicleta, cât cu avionul și cât cu vaporul?

Pot să zic doar câți kilometri au fost pe bicicletă: 5174.

Alina a călătorit o vreme alături de Daan (Foto: Facebook)

Alina a călătorit o vreme alături de Daan (Foto: Facebook)

Care a fost momentul cel mai greu din călătoria ta, în care ai spus că nu mai poți?

N-a fost nici un astfel de moment, în care să-mi spun că nu mai pot. Au fost însă momente în care m-am întrebat „De ce?”, atunci când m-am simțit incredibil de singură. Însă au fost și momente  de fericire pură, pentru simplul fapt că mă aflam pe drum, că nu știam unde aveam să înnoptez. Cu cât mă îndepărtam mai mult de „acasă”, cu atât căpătam mai multă încredere că voi duce drumul la capăt.

Unde te-ai simțit cel mai aproape de atmosfera de „acasă”?

Peste tot m-am simțit „acasă”, iar în multe locuri chiar am mâncat mult mai bine decât acasă.

De ce n-ai făcut drumul acesta alături de cineva, poate chiar de Daan, pe care l-ai cunoscut în timpul călătoriei?

Pentru că un drum în doi sau mai mulți înseamnă compromis și încă n-am întâlnit pe cineva cu care să mă potrivesc la ritm. Experiența Iranului a fost mai frumoasă datorită lui Daan, cred. A fost interesant să pedalez împreună cu el, dar el are drumul lui, eu pe al meu. Plus că pe Daan l-am întâlnit tocmai pentru că m-am pornit solo la drum.

„Timpul curge diferit în Indonezia”

Cum e Indonezia? Ce-ți place, ce te fascinează acolo și ce nu-ți place?

E complet diferită față de toate țările pe care le-am văzut până acum. Poate mi se pare atât de diferită fiindcă e altceva să te stabilești într-o țară. O percepi diferit decât atunci când ești doar în trecere, fie și pe bicicletă. Iar Indonezia este o țară-arhipelag formată din peste 17.000 de insule. Așa că faptul că locuiesc în Sumatra de Vest cred că nu-mi oferă o perspectivă suficientă pentru a trage o conluzie despre ce înseamnă Sumatra, dar Indonezia…

Foto: Facebook

Foto: Facebook

Timpul curge diferit aici… Am impresia, uneori, că e vâscos, că se prelinge ca mierea și, când mă uit în urmă, mă întreb unde s-a scurs. Nu-mi plac bărbații de aici. Nu-mi place faptul că majoritatea indonezienilor întâlniți până acum, indiferent de cultură și nivel social, aruncă gunoiul pe jos. Urci în vârf de munte și nu există metru de cărare fără ambalaje.

Ai mai face călătoria aceasta încă o dată?

Același traseu, nu. Poate doar parțial. Însă o să revin în fiecare țară s-o vizitez pe îndelete, fără grabă, tot pe bicicletă.

Ce cale o să alegi ca să te întorci în țară?

Nu știu. Nu va fi prea curând, însă e posibil să fie tot pe bicicletă.

Ai încuraja pe cineva să facă aceeași ispravă ca tine?

Eu cred că oricine poate s-o facă. Traseul pe care l-am avut eu nu include țări riscante. Dacă vă gândiți la Iran ca la un cuib de teroriști, aruncați televizorul pe geam, că vă dăunează grav. Te pasc fix aceleași pericole care te pasc și acasă.

Mai pregătești vreo nebunie de genul acesta?

Poate.

Foto: Facebook

Foto: Facebook

Anunțuri

Un gând despre &8222;Alina Ene: „Oricât de absurd ar părea, îmi doresc să călătoresc pe bicicletă!”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s